Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, care deține 20% din acțiunile companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, avertizează că ″există o mare probabilitate″ ca Fondul să raporteze în curând o reducere a valorii activului net (VAN) de cel puțin 5%, având ca motiv principal o nouă reevaluare în scădere a valorii participației la Hidroelectrica, care are o pondere de peste 78% în activul net al FP.
Fondul Proprietatea (FP), acționarul minoritar al companei de stat Hidroelectrica, și-a revizuit în scădere pentru prima dată după mult timp evaluarea deținerii sale de aproape 20% la cel mai mare producător de energie electrică din România.
Fondul Proprietatea, acționarul minoritar al celui mai mare producător de energie electrică din România, compania de stat Hidroelectrica, și-a evaluat din nou în creștere deținerea de 20% din capitalul societății, din care vrea să listeze la Bursă cel puțin trei sferturi, valoarea acesteia fiind reajustată la 30 aprilie în creștere cu 14% față de 30 martie.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlată de Ministerul Energiei cu 80% din capital, a terminat primul trimestru al anului cu un profit net consolidat de 1,29 miliarde lei, în creștere cu 70,1% față de perioada similară din 2021, și o cifră de afaceri de 2,35 miliarde lei, cu 65,7% mai mare, potrivit datelor acționarului minoritar Fondul Proprietatea.
Fondul Proprietatea, acționarul minoritar al celui mai mare producător de energie electrică din România, compania de stat Hidroelectrica, și-a evaluat din nou în creștere deținerea de 20% din capitalul societății, din care vrea să listeze la Bursă cel puțin trei sferturi, valoarea acesteia fiind reajustată la 30 aprilie în creștere cu 14% față de 30 martie.
Ministerul Energiei, ca acționar majoritar, a convocat pentru astăzi Adunarea Generală a acționarilor companiei Hidroelectrica, cu planul de a iniția listarea la bursă a pachrtului de acțiuni deținut de Fondul Proprietatea.
Ministerul Energiei, ca acționar majoritar, a convocat Adunarea Generală a acționarilor companiei Hidroelectrica, pe 31 martie, pentru a iniția listarea la bursă a pachetului de acțiuni deținut de Fondul Proprietatea.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare și mai rentabil producător de energie electrică din România, estimează pentru anul în curs un profit brut (înainte de plata impozitului pe profit) de 3,65 miliarde lei și unul net de puțin peste 2,9 miliarde lei, la venituri din exploatare de 7,04 miliarde lei și venituri din producția vândută de 6,65 miliarde lei, potrivit proiectului de buget al companiei pe 2022.
Profitul operațional (EBITDA) al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de Ministerul Energiei, a crescut cu peste 71% anul trecut, la 4,64 miliarde lei, potrivit acționarului minoritar Fondul Proprietatea.
Fondul Proprietatea, care deține circa 20% din acțiunile celui mai mare producător de energie electrică din România, compania de stat Hidroelectrica, controlată de stat prin Ministerul Energiei, și-a revaluat din nou în creștere deținerea, cu peste 6%, de la 8,52 miliarde lei la finalul anului trecut la 9,04 miliarde lei la 31 ianuarie 2022.
Hidroelectrica, în cazul căreia statul a agreat formula în care Fondul Proprietatea să listeze cel puțin 15% din acțiuni în acest an, are programată peste o săptămână prima Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) pe 2022, o decizie în cadrul acestui for fiind prima etapă de lansare a procedurii de listare.
Fondul Proprietatea va lista cel puțin 15% din compania Hidroelectrica, „cât mai curând posibil”, fără a aștepta ca Guvernul să se alăture, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Scumpirea galopantă a energiei electrice din ultimele 12 luni a dus valoarea companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător local de profil, la 42,6 miliarde la finalul lui 2021, cu 66% peste nivelul din urmă cu un an, potrivit evaluării acționarului minoritar Fondul Proprietatea.
Prețul mediu al energiei tranzacționate pe piața pentru ziua următoare (PZU) de la bursa OPCOM a crescut cu aproape 75% în doar 3 luni, de la 378,82 lei/MWh în iunie la 662,15 lei/MWh în septembrie 2021. În septembrie 2020, prețul mediu a fost de numai 222,69 lei/MWh.